Skip to content

Fabrica de Bere

Cu o istorie ce datează din 1717, Fabrica de Bere Timișoreana a devenit primul atelier de fabricare a berii din România, lăsând o amprentă puternică în orașul nostru. Întemeiată în cartierul Fabric din Timișoara, în 1718, această fabrică a văzut evoluții și transformări de-a lungul timpului.
Cea mai veche dintre construcţiile actuale este așa-numita „biserică turcească”. Legenda afirmă că edificiul a fost construit pe vremea turcilor, dar, în realitate, înainte de anul 1744 în această zonă nu existau construcţii. Clădirea apare pe planurile oraşului începând cu anul 1806 și prezintă o structură de rezistenţă formată din stâlpi și grinzi masive din lemn, tipică pentru arhitectura industrială de la începutul sec. al XIX-lea.

Johnny Weissmüller

Johnny Weissmüller, unul dintre cei mai mari înotători din toate timpurile, faimosul „Om-maimuță”, cu 12 filme la activ în rolul lui Tarzan, a venit pe lume lângă Bega, în Freidorf, actualmente un cartier al Timișoarei. A plecat în SUA, a prins cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice, a doborât recorduri mondiale, a ținut cinci neveste și s-a stins la 79 de ani, după ce a fost introdus în Hall of Fame și a primit o stea la Hollywood.

Prezent la două Olimpiade, Tarzan a fost unul dintre cei mai mari înotători din toate timpurile. Se spune că ar fi coborât, la sută, sub 50 de secunde, dar că recordul nu i-a fost omologat. 

În ceea ce privește ultima dorință a celebrului actor, acesta a vrut ca în momentul în care sicriul său va fi coborât, să se audă strigătul lui Tarzan pe fundal. Acesta a murit la vârsta de 80 de ani, în data de 20 ianuarie 1984. Una dintre străzile cartierului Freidorf, poartă acum numele lui.

Francesco Illy

Francesco Illy sau Ferencz Illy, după cum apare consemnat în scriptele secolului al XIX, s-a născut pe data de 7 octombrie 1892 în cartierul Iosefin din Timișoara, care pe atunci era parte din Ungaria. Tatăl său era un tâmplar maghiar pe, nume Janos, iar mama era  Aloisia Rössler, o șvăboaică din Banat. 

Stabilit la Trieste după război, Francesco Illy a rămas în Italia, unde s-a angajat la Hausbrandt. Această firmă, înfiinţată coincidental în anul în care s-a născut Francesco, se ocupa cu prepararea şi comercializarea cafelei. Rămânând în Trieste, Illy a devenit italian și pentru că statutul de apartenență a orașului Trieste a trecut de sub Imperiul Austro-Ungar în Italia, la fel cum Timișoara a trecut la statul România.

În 1933 se naște și ceea ce este acum Illycaffe, fondată de Francesco Illy, avându-l ca asociat pe Roberto Hausbrandt.

După doi ani, Francesco Illy şi-a brevetat invenţia: espréssorul modern de cafea. Din 1935, felul în care se prepară cafeaua s-a schimbat pentru totdeauna, Illy înlocuind sistemul bazat pe aer comprimat cu unul bazat pe aburi. Acesta s-a numit „Illetta“.

 

HERTA MÜLLER

HERTA MÜLLER s-a născut la 17 august 1953 în satul Niţchidorf din Banatul şvăbesc. A studiat germana şi româna la Universitatea din Timişoara, lucrând apoi ca traducătoare într-o fabrică şi ca profesoară. A intrat în vizorul Securităţii şi a început să fie persecutată după refuzul ei de colaborare şi în urma prieteniei cu membrii societăţii Aktionsgruppe Banat. În 1982 debutează cu volumul de povestiri Ţinuturile joase (Niederungen, Kriterion; Humanitas Fiction, 2012), masiv cenzurat, care va apărea în 1984 în RFG. Din 1985 operele Hertei Müller au fost interzise în România. Presiunile tot mai puternice din partea Securităţii au forţat-o să emigreze în Germania în 1987, iar de atunci trăieşte la Berlin. Este laureată a numeroase premii importante, printre care Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatură Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatură al Fundaţiei Konrad Adenauer (2004). Academia Suedeză îi atribuie în 2009 Premiul Nobel pentru literatură.

1989 și 1990

La 15 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. În ziua următoare, pe 16 decembrie, s-a strigat pentru prima dată „Jos Ceaușescu” Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori, din fabricile și de pe platformele industriale ale orașului au pornit spre centru. 100.000 de protestatari au ocupat Piața Operei, iar Timișoara a fost declarată primul oraș din România liber de comunism. Pe 21 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbușirea protestului, dar până la urmă aceștia s-au alăturat timișorenilor.  După încheierea acestor evenimente tragice, România începea o lungă tranziție spre un sistem democratic și o economie de piață, începând așa-zisa perioadă de tranziție sau perioadă post-decembristă.

În 11 martie 1990 are loc Marea Adunare Populară din Piaţa Victoriei (Operei), cu prilejul căreia a fost lansată Proclamaţia de la Timişoara. Aceasta a fost citită din balconul operei de George Şerban şi a fost primită cu entuziasm de peste 15.000 de timişoreni prezenţi în piaţă. Cea mai importantă revendicare din textul Proclamației a fost punctul 8, care interzicea prin lege electorală, dreptul de a candida la funcţii în stat tuturor foştilor activişti şi securişti, timp de trei legislaturi. În special „preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism”. Cu toate acestea, punctul 8 al Proclamației nu a fost respectat, numeroși oameni ai Partidului Comunist Român și din Securitate ajungând în funcțiile statului.

1266

De-a lungul timpului, orașul Timișoara și-a schimbat numele în funcție de administrație. Prima atestare a localității, acceptată de majoritatea istoricilor, a avut loc în anul 1266, când s-a emis documentul Regelui Ştefan al Ungariei, care menţionează Cetatea „Tymes” alături de alte aşezări şi domenii feudale din regiunea Banatului. Potrivit datelor istorice, Regele Ștefan al Ungariei a donat pământul numit „Rety” al cetăţii Timiş, către comitatele Parabuch.

 

1316

Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, a ajuns în Timişoara în 1307, unde a decis să rămână pentru o vreme. Pentru a-și satisface nevoile rezidențiale, era necesar să aibă un castel adecvat. Astfel, a fost construit un castel, care a fost amplasat pe locul pe care se află în prezent Castelul Huniade. Regele a locuit în castelul său timp de 8 ani, începând cu 1316, având acces către oraş cu ajutorul unei punţi mobile, castelul aflându-se pe o mică insulă. După ce a plecat din Timişoara, castelul a fost lăsat în paragină, mai ales că suferise pagube mari în urma unui cutremur. Situația s-a schimbat când Iancu de Hunedoara a devenit comite de Timiş în anul 1441. Acesta şi-a stabilit aici reşedinţa şi a dispus edificarea unui nou castel, pe ruinele vechiului palat.

1552

După mai multe atacuri din partea Imperiului Otoman condusă de Ahmed-Pașa, Cetatea Timișoarei este cucerită (1552) şi devine capitală de pașalâc otoman. În castelul din cetate s-a instalat un beilerbei, cu rang de pașă sau chiar vizir. Timp de 164 de ani, Timișoara a fost sub dominație otomană, fiind sub control direct al sultanului şi pentru o perioadă are acelaşi statut ca şi Belgrad şi Buda. Sub stăpânirea turcă (1552-1716), Timişoara se bucură de o atenţie deosebită din partea sultanului şi devine unul dintre cele mai importante centre ale ocupaţiei otomane din această parte a Imperiului. Administrația otomană a organizat orașul în patru districte și suburbiile în zece mahalale, fiecare dintre ele fiind fortificate pentru a asigura controlul și securitatea.

1617

Încercarea de recucerire a Timişoarei de către creştini are loc de mai multe ori, dar fără rezultat, până în 1716. În fruntea armatei Imperiului Habsburgic ajunge prinţul Eugeniu de Savoya, care după ce câştigă lupta de la Petrovaradin (la 5 august 1716), începe asediul Timişoarei.
În octombrie 1716, armata acestuia obține victoria împotriva Imperiului Otoman și intră în Cetatea Timişoara, deschizând drumul spre civilizaţie şi dezvoltare. Cetatea Timişoara s-a aflat sub ocupaţie otomană 164 de ani, începând din 1552. În această stare, zona centrală a orașului, cunoscută sub numele de Cetate, a suferit transformări majore, finalizandu-se refacerea sa aproape completă în jurul anului 1765, când Timișoara a devenit una dintre cele patru cetăți principale ale monarhiei habsburgice.

1781

Un moment important în existența Timișoarei intervine în anul 1781. Prin Diploma din 21 decembrie 1781, emisă de împăratul Iosif al II-lea, Timișoara dobândea statutul privilegiat de „Oraș liber regesc”. Va fi reînnoit în anul 1790 de împăratul Leopold al II-lea. Orașul beneficia de acum de o serie de avantaje importante care vor îngădui o dezvoltare mai accelerată a activităților urbane. Era scos de sub jurisdicția comitatului (reînființat în 1780); trimitea reprezentanți proprii în Dietă; își alegea proprii dregători și jurați; percepea vamă la intrarea și ieșirea mărfurilor; avea dreptul de a organiza târguri anuale și săptămânale de a-și stabili bugetul propriu de venituri și cheltuieli anuale; era scutit de anumite obligații fiscale; avea dreptul la o stemă proprie etc.

1884

În urma construirii centralei electrice de curent alternativ, una dintre primele de acest fel din Europa, oraşul de pe Bega devenea primul oraş din Europa continentală cu străzile iluminate electric. În 12 noiembrie 1884 au fost puse în funcţiune 731 de lămpi de iluminat electric pe străzile urbei. În acea zi, lămpile incandescente cu filament din cărbune au iluminat un traseu stradal cu o lungime de 59 de km, o performanţă realizată în mai puţin de doi ani de către societatea Anglo-Austriacă „Bruch Electrical Company Ltd.”, cu sediul la Viena. Centrala electrică a fost folosită până în 1887 exclusiv pentru iluminat public, pentru ca după aceea să fie folosită şi pentru a furniza energie electrică particularilor.

1869

Un grup de oameni de afaceri, împreună cu primarul Timișoarei, Carol Kuttel, discută despre amenajarea unei linii de tramvai. În 1868 înființează o nouă companie și o înregistrează la tribunal. S-a numit Societatea de Tramvai cu Cale Ferată din Timișoara. La 30 aprilie 1869, s-au achiziţionat de la Fabrica de Vagoane din Viena primele 5 vagoane de persoane, pentru transportul cu cai, fiecare vagon costând 1755 florini. Lucrările au durat un an de zile, iar pe data de 8 iulie 1869 a fost inaugurată prima linie de tramvai tras de cai din România de astăzi. Linia de tramvai pornea din Gara Centrală și avea punctul terminus în cartierul Fabric, în Piața Împăratul Turcesc. Tramvaiul parcurgea o distanță de 7.584 de metri. Tramvaiele cu cai au funcţionat până la 26 iulie 1899, când s-au introdus tramvaiele cu tracțiune electrică.

2023

În 2023, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), Timișoara (România) a preluat prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii.

Deși orașul Sibiu a deținut în trecut acest titlu, Timișoara este primul oraș din România care îl dobândește prin concurs. Pentru a fi selectate, orașele au trebuit să elaboreze un program cultural cu o puternică dimensiune europeană, care să promoveze implicarea activă a locuitorilor și a comunităților lor.

Prin titlul de Capitală Europeană a Culturii se demonstrează bogăția și diversitatea culturală, se stimulează turismul durabil și se promovează dezvoltarea orașelor prin cultură. De asemenea, titlul are un impact social și economic pozitiv pe termen lung atât pentru orașe, cât și pentru regiunile învecinate.